A fost Faeton Primul Pamant?
Prabusirea lui Faeton - Rubens
Asa a pictat Rubens prabusirea fatala a lui Faeton
Peter Paul Rubens (1577-1640) zugraveste in tabloul sau , Caderea lui Faeton, scena in care vlastarul zeului Soarelui , Helios, pierde controlul asupra carului de foc imprumutat de la tatal sau si se prabuseste, aflandu-si moartea.
Originea legendei tesute in jurul lui Faeton si a fatalei sale escapade pare sa duca departe, spre vremuri mitice: inca din tinerete, Faeton s-a straduit din rasputeri sa deprinda mestesugul conducerii carului, caci el vroia sa fie asemenea tatalui sau divin, Helios care strabate zi de zi firmamentul cu carul sau de foc, avand astfel grija sa pastreze ritmul curgerii timpului pe Pamant.
In schimb, Epafos, unul din fii lui Jupiter, il lua in ras pe acest adolescent, punand la indoiala originea lui divina. Pentru a pune capat tuturor dusmaniilor, Faeton i-a cerut tatalui sau permisiunea sa conduc timp de o zi carul de foc. S-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample: de cum au simtit ca cel care conducea atelajul nu era stapanul lor, caii au parasit bine randuitele trasee ceresti ale timpului si spatiului. Carul de foc s-a apropiat prea mult de unele constelatii, cum ar fi Leul Racul, Bootes si Scorpionul, incingandu-le atat de tare, incat acestea au scapat din rosturile locurilor mostenite de Univers.
Peter Paul Rubens (1577-1640) zugraveste in tabloul sau , Caderea lui Faeton, scena in care vlastarul zeului Soarelui , Helios, pierde controlul asupra carului de foc imprumutat de la tatal sau si se prabuseste, aflandu-si moartea.
Originea legendei tesute in jurul lui Faeton si a fatalei sale escapade pare sa duca departe, spre vremuri mitice: inca din tinerete, Faeton s-a straduit din rasputeri sa deprinda mestesugul conducerii carului, caci el vroia sa fie asemenea tatalui sau divin, Helios care strabate zi de zi firmamentul cu carul sau de foc, avand astfel grija sa pastreze ritmul curgerii timpului pe Pamant.
In schimb, Epafos, unul din fii lui Jupiter, il lua in ras pe acest adolescent, punand la indoiala originea lui divina. Pentru a pune capat tuturor dusmaniilor, Faeton i-a cerut tatalui sau permisiunea sa conduc timp de o zi carul de foc. S-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample: de cum au simtit ca cel care conducea atelajul nu era stapanul lor, caii au parasit bine randuitele trasee ceresti ale timpului si spatiului. Carul de foc s-a apropiat prea mult de unele constelatii, cum ar fi Leul Racul, Bootes si Scorpionul, incingandu-le atat de tare, incat acestea au scapat din rosturile locurilor mostenite de Univers.
Haos pe Pamant Faeton si-a cautat salvarea in apropierea Pamantului , Ceea ce a declansat o caldura cumplita pe planeta noastra. Fauna si flora au fost parjolite , Pamantul era in flacari. In cele din urma zeii pamanteni l-au chemat in ajutor pe Jupiter, care a aruncat trasnetul asupra carului de foc. Faeton si-a pierdut echilibrul , s-a prabusit si a murit. Pa mantul si-a revenit cu greu. Pana la urma , Jupiter a adus din nou ordinea pe Pamant si bolta cereasca, iar indureratul Helios si-a reluat menirea de conducator al carului
|
Armonia Tulburata P Poate ca exista o legatura intre aceasta legenda si teoria despre o cometa care s-ar fi prabusit pe Pamant, provocand o megacatastrofa. Unii astronomi cred ca odinioara o planeta de mari dimensiuni s-a rotit in jurul Soarelui undeva intre orbitele lui Marte si lui Jupiter. Existenta multimii de asteroizi aflata in acest loc se poate explica prin dezmembrarea planetei datorata fortei de gravitatie a lui Jupiter. Dar acest eveniment ar fi putut avea loc doar in istoria timpurie a sistemului nostru solar, adica acum miliarde de ani. Altii sunt de parere ca materia raspandita aici din cauza gravitatiei lui Jupiter n-a putut sa se inchege ca sa formeze o planeta. Aceasta din urma teorie este mai plauzibila si se pare ca Faeton nici n-a existat vreodata. Planeta de rau augur, Faeton, a fost invocata de-a lungul secolelor de catre astronomii si astronomii versati in interpretarea textelor biblice, intructa sistemul solar in forma cunoscuta de ei nu parea armonios si echilibrat .
Cel care a postulat aceasta Harmonia mundi de esenta divina n-a fost unul oarecare, ci insusi astronomul german Johannes Kepler. El a constatat ca intervalele dintre planete pot fi reprezentate in raporturi armonioase atat din punct de vedere matematic cat si din punct de vedere muzical. Incartea sa aparuta in 1596, Misterium Cosmographicum, el a afirmat ca intre Marte si Jupiter trebuie sa mai existe o planeta , nedescoperita inca. |
Unde este numarul zece?Mercur , Venus , Luna, Pamantul, Marte , Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluton
Acestea sunt cele noua planete ale sistemului nostru solar; dimensiunile nu sunt , ce-i drept, redate la scara in fotografie. Sa fi existat vreodata Faeton intre Marte si Jupiter?
Calea Lactee Calea Lactee este galaxia din care provine sistemul nostru solar. Are forma unui disc spiralat cu un volum urias si un diametru de aproximativ 100 000 de ani lumina (al), gros de 8 000 al si cu un nucleu sferic central cu diametrul de circa 15 000 al. Se presupune ca are o varsta de 14 miliarde de ani si cuprinde peste 200 miliarde de stele. Calea Lactee se roteste in jurul axei proprii, efectuand o rotatie completa in 250 milioane de ani. In apropierea ei se gasesc doua galaxii mici numite Micul Nor Magellanic si Marele Nor Magellanic. Cea mai apropiata mare galaxie este Andromeda care este si ea o galaxie spirala, fiind de 4 ori mai mare decat Calea Lactee si se afla la o distanta de 2 milioane al. |
Johannes Kepler(1571-1630)
"Ar trebui insa observat ca acolo unde nu am putut constata o armonie desavarsita, precum intre Marte si Jupiter, am descoperit necesitatea prezentei aproape certe a unui corp ceresc..." (Johanes Kepler- Harmonia Mundi)
Johannes Kepler a fost cel mai renumit astronom al mileniului 2. El a constatat ca intervalele dintre planete sunt in armonie. L-a deranjat doar lacuna dintre Marte si Jupiter.
Bresa dintre Marte si Jupiter este un gol intretaiat doar de un roi de planetoizi, actuala centura de asteroizi. Nu ar fi oare posibil ca aici , cu foarte mult timp in urma , sa fi existat o planeta car a explodat in conditii nelucidate si sa fi lasat in urma un morman de fragmente dintr-o materie cosmica straveche? Aceasta teorie pare confirmata si de seria Titius-Bode. Johann Daniel Titius a observat in 1772 ca diametrele orbitelor cresc in functie de distanta planetelor fata de soare respectand o anumita regularitate. Ulterior, Bode , directorul observatorului din Berlin, construieste forma matematica a acestei reguli. Dar sirul matematic Titius-Bode este doar o regula empirica, nu are fundamentare stiitifica si nici nu ofera date exacte, decat in cazul planetelor mai apropiate de Soare. Totusi intervalul dintre Marte si Jupiter este dublu de cat ar trebui sa fie. Sa fi fost Faeton cel care a umplut odinioara golul?
Johannes Kepler a fost cel mai renumit astronom al mileniului 2. El a constatat ca intervalele dintre planete sunt in armonie. L-a deranjat doar lacuna dintre Marte si Jupiter.
Bresa dintre Marte si Jupiter este un gol intretaiat doar de un roi de planetoizi, actuala centura de asteroizi. Nu ar fi oare posibil ca aici , cu foarte mult timp in urma , sa fi existat o planeta car a explodat in conditii nelucidate si sa fi lasat in urma un morman de fragmente dintr-o materie cosmica straveche? Aceasta teorie pare confirmata si de seria Titius-Bode. Johann Daniel Titius a observat in 1772 ca diametrele orbitelor cresc in functie de distanta planetelor fata de soare respectand o anumita regularitate. Ulterior, Bode , directorul observatorului din Berlin, construieste forma matematica a acestei reguli. Dar sirul matematic Titius-Bode este doar o regula empirica, nu are fundamentare stiitifica si nici nu ofera date exacte, decat in cazul planetelor mai apropiate de Soare. Totusi intervalul dintre Marte si Jupiter este dublu de cat ar trebui sa fie. Sa fi fost Faeton cel care a umplut odinioara golul?
A fost oare viata pe Faeton?
Daca Faeton s-ar fi aflat, la o distanta de 350-400 milioana de km departare de Soare, asadar la o distanta de doua ori si ceva mai mare decat Pamantul( circa 150 milioane km), atunci poziti sa n-ar fi avantajoasa pentru aparitia si dezvoltarea vietii. Planeta s-ar fi aflat la marginea acelei ecosfere considerate centura vietii in sistemul nostru solar. Doar in interiorul acestei zone este posibila o evolutie a vietii, deoarece la o distanta mai mica de soare este prea cald, iar la o distanta mai mare este prea rece. Aceasta ecosfera se intinde de la orbita lui Venus pana in spatiul cuprins intre Marte si Jupiter. In concluzie, chiar daca Faeton ar fi existat, pe suprafata lui ar fi fost conditii foarte vitrege.
Daca urmarim Luna printr-un telescop, observam o multime de caractere pe suprafata sa. Acestea sunt urmele unor bombardamente cosmice: le-au creat meteoritii, steroizii si cometele care s-au ciocnit cu Luna. Asemenea cratere gasim pe fiecare planeta cu suprafata solida, deoarece dupa formarea sistemului solar printre orbitele planetelor circula o gramada de sfaramaturi. Acestea se loveau de panetele deja formate. Au avut loc si ciocniri gigantice, probabil astfel de evenimente au "decpat" Luna de Pamant si au sfaramat planete. Oare si Faeton a fost victima unei astfel de catastrofe?
Exista oare vreo baza istorica a legendei despre Faeton? Astazi stim ca si pamantul a fost izbit din spatiu- sute de cratere mari de mari meteoriti stau arturie. Cel mai probabil si extinctia dinozaurilor a fost cauzata de impactul planetoid acum 65 de milioane de ani. Dar a fost si omul martor ocular al unei asemenea catastrofe? Nu este exclus, dar e putin probabil ca aceea sa fi fost provocata de o bucatica din Faeton. Geologul australian Alexander Tollmane de parere ca acum 9500 de ani o cometa uriasa s-a despicat in sapte pari si a lovit Pamantul. Din Fericire, topate bucatile au cazut in oceane. Impactul partilor cometei, care aveau o viteza de zeci de mii de km/h, a generat valuuri de mai multi kilometrii inaltime care au gonit cu mare viteza spre uscat, distrugand totul in cale. Probabil acest eveniment sta la baza legendei potopului, care si azi este vie in amintirea colectiva a multor popoare.
Sa pornim pur si simplu de la faptul ca lacuna dintre Marte si Jupiter, lipsita de logica in acceptia multor oameni de stiinta, de la inceputurile astronomiei si pana astazi,a r fi fost completata de o a zecea planeta, numita Faeton. Teoretic acest lucru este perfect posibil, caci exista unele teze de necombatut referitoare la Faeton, plauzibile prin calculul pe baza valorilor astronomice empirice- numai ca ele nu pot fi demonstrate de actualulnostru nivel stiintific - cel putin nu deocamdata.
Faeton aflat la o distanta de 300-400 mil. km departare de soare si plasat, ca ordine de marime, intre Marte si Jupiter, ar trebui sa fie mai batran ca Pamantul; El s-ar afla in interiorul asa numitei centuri a vietii din sistemul nostru solar, care- prin comparatie cu pamantul- exista biosfera, asadar poate exista viata. Se poate, prin urmare imaginaca Faeton a existat, cu mult timp inaintea Pamantului, o viata extrem de dezvoltata si inteligenta, inzestrata cu cel putin toate tehnologiile cunoscute noua, mergand pana la calatoriile spatiale, precum si probabil, ca un nivel de cunostiinta mult mai inalt.
Daca urmarim Luna printr-un telescop, observam o multime de caractere pe suprafata sa. Acestea sunt urmele unor bombardamente cosmice: le-au creat meteoritii, steroizii si cometele care s-au ciocnit cu Luna. Asemenea cratere gasim pe fiecare planeta cu suprafata solida, deoarece dupa formarea sistemului solar printre orbitele planetelor circula o gramada de sfaramaturi. Acestea se loveau de panetele deja formate. Au avut loc si ciocniri gigantice, probabil astfel de evenimente au "decpat" Luna de Pamant si au sfaramat planete. Oare si Faeton a fost victima unei astfel de catastrofe?
Exista oare vreo baza istorica a legendei despre Faeton? Astazi stim ca si pamantul a fost izbit din spatiu- sute de cratere mari de mari meteoriti stau arturie. Cel mai probabil si extinctia dinozaurilor a fost cauzata de impactul planetoid acum 65 de milioane de ani. Dar a fost si omul martor ocular al unei asemenea catastrofe? Nu este exclus, dar e putin probabil ca aceea sa fi fost provocata de o bucatica din Faeton. Geologul australian Alexander Tollmane de parere ca acum 9500 de ani o cometa uriasa s-a despicat in sapte pari si a lovit Pamantul. Din Fericire, topate bucatile au cazut in oceane. Impactul partilor cometei, care aveau o viteza de zeci de mii de km/h, a generat valuuri de mai multi kilometrii inaltime care au gonit cu mare viteza spre uscat, distrugand totul in cale. Probabil acest eveniment sta la baza legendei potopului, care si azi este vie in amintirea colectiva a multor popoare.
Sa pornim pur si simplu de la faptul ca lacuna dintre Marte si Jupiter, lipsita de logica in acceptia multor oameni de stiinta, de la inceputurile astronomiei si pana astazi,a r fi fost completata de o a zecea planeta, numita Faeton. Teoretic acest lucru este perfect posibil, caci exista unele teze de necombatut referitoare la Faeton, plauzibile prin calculul pe baza valorilor astronomice empirice- numai ca ele nu pot fi demonstrate de actualulnostru nivel stiintific - cel putin nu deocamdata.
Faeton aflat la o distanta de 300-400 mil. km departare de soare si plasat, ca ordine de marime, intre Marte si Jupiter, ar trebui sa fie mai batran ca Pamantul; El s-ar afla in interiorul asa numitei centuri a vietii din sistemul nostru solar, care- prin comparatie cu pamantul- exista biosfera, asadar poate exista viata. Se poate, prin urmare imaginaca Faeton a existat, cu mult timp inaintea Pamantului, o viata extrem de dezvoltata si inteligenta, inzestrata cu cel putin toate tehnologiile cunoscute noua, mergand pana la calatoriile spatiale, precum si probabil, ca un nivel de cunostiinta mult mai inalt.
Multe intrebari raman fara raspuns
Multi vad similitudini intre scufundarea Atlantidei si disparitia lui Faeton. Din punctul de vedere al stiintei, ambele povestiri tin de domeniul fanteziei. Despre Faeton am mai vorbit si este clar ca, daca a r fi existat, s-ar fi rupt in de bucati cu miliarde de ani in urma. Pe vremea aceea nu existau nic oameni, nici animale. Legenda Atlantidei contine, la randul ei o sumedenie de secrete. Inspirandu-se din surse egiptene si grecesti, Platon a fost primul care a scris despre aceasta legenda in dialogurile sale, Timaios si Kritias. Uriasa insula se afla undeva la vest de coloanele lui Herakle, adica de Gibraltar, iar locuitorii insulei aveau cunostiinte stiintifice evoluate si erau foarte bogati. Conform legendei, dupa un cutremur si o maree puternica insula s-a scufundat intr-o singura noapte. Adevarul e ca nici pana acum nu s-a gasit vreo dovada materiala care sa ii ateste existenta . Nici cercetarea formelor de relief ale fundului oceanului, nici masuratorile geofizice n-au confirmat existenta unei foste insule in acea zona.
Dar daca vrem sa localizam Atlantida antica, ar trebui sao cautam in marea meditrana. Conform celor mai recente studii, aceasta ar fi fost chiar insula Santorini La 1500 I.Hr. o eruptie uriasa a distrus insula, impreuna cu cele mai multe culturi din zona.
Dar daca vrem sa localizam Atlantida antica, ar trebui sao cautam in marea meditrana. Conform celor mai recente studii, aceasta ar fi fost chiar insula Santorini La 1500 I.Hr. o eruptie uriasa a distrus insula, impreuna cu cele mai multe culturi din zona.
Atlantida- continentul disparut
”Este incontestabil faptul că între anii 11.000 şi 4.000 î.Ch., pe pământ s-a produs o catastrofă greu de imaginat (sau, mai degrabă, un lanţ de catastrofe). Dovezile geologice şi biologice care susţin această teză sunt copleşitoare. Lor li se adaugă nenumăratele legende şi tradiţii care descriu aceste evenimente şi care provin din Europa, Scandinavia, Rusia, Africa, continentul american, Australia, Noua Zeelandă, Asia, China, Japonia şi Orientul Mijlociu. Practic, de pretutindeni. Unele din aceste relatări descriu şi o căldură foarte mare, care a adus apa mării în stadiu de fierbere, în timp ce altele vorbesc despre munţi în flăcări, dispariţia soarelui şi a lunii şi întunericul care a urmat, despre ploi de sânge, gheaţă şi pietre, despre alunecări de teren, prăbuşirea cerului, înălţarea şi scufundarea pământului, dispariţia unui continent uriaş şi o glaciaţiune. Practic toate descriu însă marele potop, un val uriaş de apă care a măturat întregul pământ. Imaginile uriaşului val mareic produs de impactul cu cometa din filmul Deep Impact vă poate ajuta să vă faceţi o idee despre ceea ce trebuie să se fi petrecut pe pământ în acele timpuri.
Anumite texte chineze străvechi descriu felul în care pilonii pe care se sprijină cerul s-au prăbuşit, iar soarele, luna şi stelele s-au apropiat de pământ, undeva în nord-vest, unde cerul s-a înclinat. Pământul s-a dezechilibrat şi s-a scufundat în partea de sud-est, ceea ce a determinat o inundare a acestei zone cu apa mărilor şi oceanelor venită dinspre nord-vest. În America, legendele indienilor Pawnee descriu un fenomen asemănător petrecut într-o perioadă în care steaua nordului şi steaua sudului şi-au inversat poziţiile, vizitându-se reciproc. Tradiţiile din America de Nord vorbesc de apariţia unor nori uriaşi şi de un val de căldură atât de mare încât apa râurilor şi oceanelor a început să fiarbă.
Eschimoşii din Groenlanda le-au povestit misionarilor că cu mult timp în urmă pământul s-a răsturnat. Legendele peruviene susţin că Anzii s-au format într-o perioadă când cerul s-a războit cu pământul. Miturile braziliene descriu o explozie a cerului, din care pe pământ au căzut bucăţi mari, care au ucis pe toată lumea, în timp ce pământul şi cerul îşi inversau locurile. În sfârşit, indienii hopi din America de Nord povestesc în legendele lor că: „Pământul s-a zguduit şi a fost acoperit de ape, cu excepţia unui mic teritoriu”.
Toate aceste relatări sunt strâns asociate cu legendele despre Atlantida şi Mu (Lemuria), două continente imense, unul situat în zona Oceanului Atlantic, iar celălalt în locul actual al Oceanului Pacific. Mulţi oameni susţin că aceste continente erau guvernate de rase foarte avansate. Se crede că ele s-au scufundat în mare în circumstanţele descrise mai sus, lăsând în urma lor numai câteva insuliţe, precum Insulele Azore, rămăşiţe ale gloriei lor de altădată. Atlantida a fost descrisă de Platon (427-347 î.Ch.), un filozof din Grecia Antică şi iniţiat de rang înalt al unei societăţi secrete (sau şcoli a misterelor). Aceste societăţi au existat dintotdeauna pe pământ, transmiţând o cunoaştere foarte înaltă unui grup restrâns de oameni, dar negând-o maselor largi. Istoria oficială contestă afirmaţia lui Platon cum că acest continent ar fi existat, sub pretextul anumitor discrepanţe istorice din relatarea sa, dar există dovezi geologice care susţin această teză.
Insulele Azore, despre care se crede că sunt o rămăşiţă a continentului Atlantidei, sunt situate la mijlocul crestei atlantice, un lanţ muntos care face legătura cu o linie de fractură ce înconjoară întreaga planetă, pe o distanţă de 72.000 de kilometri. Regiunea mijlocie a crestei atlantice este una dintre cele mai predispuse zone terestre către cutremure şi erupţii vulcanice. Patru plăci tectonice imense: cea eurasiatică, cea africană, cea nord-americană şi cea caraibiană, se întâlnesc şi se suprapun aici, făcând ca regiunea să fie extrem de instabilă din punct de vedere geologic. În perioada despre care Platon sugerează că a marcat sfârşitul Atlantidei, atât în Insulele Azore cât şi în Insulele Canare (nume care vine de la canis – câine, şi nu de la canar!) s-a desfăşurat o activitate vulcanică extrem de intensă. Lava se dezintegrează în apa mării în circa 15.000 de ani, dar încă mai poate fi găsită pe fundul mării din jurul Insulelor Azore, lucru care confirmă alte descoperiri geologice recente. De pildă, nisipul prelevat de la adâncimi de 3-6 kilometri atestă că actualul fund al mării trebuie să fi fost situat deasupra nivelului apelor, relativ recent din punct de vedere geologic. Oceanograful Maurice Ewing scrie în revista National Geographic că: „Fie pământul s-a scufundat cu câţiva kilometri, fie nu putem decât să tragem o concluzie uimitoare”.
Creasta atlantică mediană este centrul unei activităţi vulcanice şi a unor cutremure de mare intensitate. Aceasta este regiunea în care se crede că a localizat Platon Atlantida.
Dovezile geologice şi biologice sugerează de asemenea că activitatea vulcanică ce a provocat scufundarea pământului în regiunea Insulelor Azore s-a petrecut în acelaşi timp cu scufundarea unei mase de pământ cunoscută sub numele de Apalahia, care făcea legătura între ceea ce numim astăzi Europa, America de Nord, Islanda şi Groenlanda. Chiar şi nivelul la care s-au scufundat cele două porţiuni de pământ este asemănător. Există dovezi similare care susţin teoria potrivit căreia continentul Mu sau Lemuria s-a scufundat pe fundul Oceanului Pacific. Aşa-zisul Triunghi al Bermudelor, situat între Insulele Bermude, sudul Floridei şi un punct situat lângă Insulele Antile, a fost de multă vreme asociat cu Atlantida.
Legendele privind dispariţia unor nave şi avioane în această regiune sunt extrem de numeroase. Lângă Bimini, un loc situat în interiorul triunghiului, au fost localizate sub apele de lângă Bahama Banks clădiri scufundate, ziduri, drumuri şi cercuri din blocuri de piatră asemănătoare celor de la Stonehenge, ba chiar şi piramide. Să vă mai prezint câteva fapte pe care marea majoritate a oamenilor nu le cunosc: Munţii Himalaya, Anzii şi Alpii nu au atins actuala lor înălţime decât acum 11.000 de ani. Lacul Titicaca, situat la graniţa dintre Peru şi Bolivia, este lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine din lume, respectiv de 4200 de metri. Cu numai 11.000 de ani în urmă, întreaga regiune era situată la nivelul mării! De ce se găsesc atât de multe fosile de peşti şi de alte animale marine în regiunile muntoase? Pentru că munţii respectivi au fost situaţi cândva la nivelul mării, într-o perioadă destul de recentă din punct de vedere geologic. Toate acestea sunt dovezi copleşitoare care atestă că pământul a suferit în perioada respectivă o transformare geologică masivă. Dezbaterile aprinse (şi nu de puţine ori ostile) se nasc numai în privinţa datei şi a cauzelor care au provocat aceste schimbări. Cu siguranţă, ele au afectat întregul sistem solar, căci toate planetele prezintă dovezi ale unor cataclisme care le-au afectat suprafaţa, atmosfera, viteza şi unghiul orbitei sau rotaţiei în jurul soarelui.”
Secretul Suprem - David Icke