Spre Pamant in 230 de zile
Faptul ca realizarea unui vis al omenirii urmarit constant timp de decenii va intra candva cu adevarat in istorie cu un mare pas inainte il datoram nu numai agentiei spatiale americane NASA ci si agentiei spatiale europene ESA, CA SI FONDURILOR , EXPERIENTEI SI PERSONALULUI DIN STATELE MEMBRE, INTRUNITE PENTRU CREAREA statiei Spatiale Internationale (ISS- International Space Station). Caci , odata cu construirea si punerea in functiune a statiei, s-au pus si bazele proiectului Marte. Iss este singura care poate fi folosita cu success ca baza de lansare pentru zborul cu o durata de mai multi ani spre purpuria planeta vecina. Pentru moment, oamenii de stiinta au mai cu seama in vedere doua variante de zbor de durate diferite
Zborul A spre Marte ar necesita 230 de zile la ducere, 30-40 de zile pentru a indeplini o misiune pe suprafata lui Marte si apoi alte 230 de zile pentru a se intoarce. Conditia acestei variante : la pornire , Pamantul sa fie apoheliu, iar la sosire, Marte sa fie in pozitia cea mai apropiata de Pamant. In varianta B, care necesita un consum de energie minim, calatoria spre Marte dureaza aproape 1000 de zile- 230 de zile dus, 500 de zile de sedere pe Marte , inclusiv cercetarea celor 2 sateliti ai acestuia, Teamas (Phobos) si Groaza (Deimos), apoi 230 zile intoarcerea. Masa navei la lansare :1000 tone , din care cel putin 700 t, combustibil. O complexa actiune logistica- vor fi necesare peste 50 de zile de zboruri de naveta pentru a transporta in spatiu intreaga incarcatura a rachetei care, in plus, trebuie instalata pe ISS.
Cu toate ca este o provocare fara precedent, cei 5000 de membri ai Mars Society nu s-au indoit niciodata de succesul unei misiuni pe Marte . Aceasta organizatie internationala non-profit intentioneaza ca , in 2019, sa fie reprezentata prin oameni de stiinta sau astronauti pregatiti de aceasta in proiectul secolului "Amartizare". Membrii organizatiei lucreaza deja de ani de zile pentru succesul expeditiei.
Zborul A spre Marte ar necesita 230 de zile la ducere, 30-40 de zile pentru a indeplini o misiune pe suprafata lui Marte si apoi alte 230 de zile pentru a se intoarce. Conditia acestei variante : la pornire , Pamantul sa fie apoheliu, iar la sosire, Marte sa fie in pozitia cea mai apropiata de Pamant. In varianta B, care necesita un consum de energie minim, calatoria spre Marte dureaza aproape 1000 de zile- 230 de zile dus, 500 de zile de sedere pe Marte , inclusiv cercetarea celor 2 sateliti ai acestuia, Teamas (Phobos) si Groaza (Deimos), apoi 230 zile intoarcerea. Masa navei la lansare :1000 tone , din care cel putin 700 t, combustibil. O complexa actiune logistica- vor fi necesare peste 50 de zile de zboruri de naveta pentru a transporta in spatiu intreaga incarcatura a rachetei care, in plus, trebuie instalata pe ISS.
Cu toate ca este o provocare fara precedent, cei 5000 de membri ai Mars Society nu s-au indoit niciodata de succesul unei misiuni pe Marte . Aceasta organizatie internationala non-profit intentioneaza ca , in 2019, sa fie reprezentata prin oameni de stiinta sau astronauti pregatiti de aceasta in proiectul secolului "Amartizare". Membrii organizatiei lucreaza deja de ani de zile pentru succesul expeditiei.
Staţie spaţială pe Marte?
Un astronaut pensionat a descoperit o construcţie bizară pe planeta roşie
Imagini incredibile descoperite cu programul Google Earth în spaţiu. Un astronaut pensionat din Statele Unite susţine că a surprins cadre cu o staţie spaţială pe planeta Marte.
Construcţia ar putea fi extraterestră sau chiar o bază secretă a NASA, spun specialiştii.
Astronautul însă se teme că imaginile pot fi dovada unui depozit de arme biologice în spaţiu.
NASA şi Google au refuzat să comenteze informaţiile.
Imagini incredibile descoperite cu programul Google Earth în spaţiu. Un astronaut pensionat din Statele Unite susţine că a surprins cadre cu o staţie spaţială pe planeta Marte.
Construcţia ar putea fi extraterestră sau chiar o bază secretă a NASA, spun specialiştii.
Astronautul însă se teme că imaginile pot fi dovada unui depozit de arme biologice în spaţiu.
NASA şi Google au refuzat să comenteze informaţiile.
Viziunea NASA
Viziunea și misiunea NASA .
Viziunea NASA este de "a îmbunătăți viața aici, a extinde viața acolo și a găsi viață dincolo”. Misiunea sa este „a înțelege și proteja planeta mama,a explora Universul, a căuta viață și a inspira următoarea generație de exploratori".Cursa cuceririi spațiuluiCa urmare a programului spațial sovietic de lansare a primului satelit artificial (Sputnik 1) în 4 octombrie 1957, atenția SUA s-a orientat către eforturile proprii în ce privește programul spațial. Congresul SUA, alarmat de evidenta amenințare asupra securității și a poziției de lider în tehnologie a SUA, a îndemnat la o reacție rapidă și imediată; președintele Dwight D. Eisenhower și consilierii săi au dezbătut măsuri în acest sens. Câteva luni de dezbateri au condus la decizia înființării unei noi agenții care să conducă toate acțiunile nemilitare în spațiu.
Prima versiune a siglei NASA, folosită între anii 1975–1992În 29 iulie 1958, președintele Eisenhower a semnat actul prin care se înființează Agenția Spațială Americană (NASA). Când și-a început activitatea la 1 octombrie 1958, NASA era constituită în principal din patru laboratoare și câțiva din cei 8.000 de angajați ai Agenției guvernamentale pentru aeronautică vechi de 46 de ani, NACA (National Advisory Committee for Aeronautics).
Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spațial cu echipaj uman și au fost conduse sub presiunea competiției între SUA și URSS (Cursa spațială) în timpul Războiului rece. Programul Mercury, inițiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spațiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supraviețui în spațiu. La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spațiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. John Glenn a fost primul American pe orbită în jurul Pământului la 20 februarie 1962într-un zbor de 5 ore cu Friendship 7.
Odată ce Mercury a dovedit că zborul în spațiu cu echipaj uman este posibil, a fost lansat proiectul Gemini pentru pregătirea misiunilor lunare. Primul zbor cu echipaj uman al proiectului Gemini a fost Gemini III la 23 martie 1965, din echipaj făcând parte Virgil "Gus" Grissom și John W. Young. Au urmat alte nouă misiuni, demonstrând că zborul de lungă durată cu echipaj uman este posibil, dovedind că întâlnirea și andocarea cu un alt vehicul spațial este posibilă și au cules date medicale asupra efectelor imponderabilității asupra organismului uman.
Programul ApolloAstronautul Buzz Aldrin pe LunăUrmând succesului programelor Mercury și Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca munca în spațiu și zborul omului în jurul Lunii, dar nu și pe ea. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunțului președintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni peLună și înapoi pe Pământ în siguranță până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spațial interimar care să demonstreze tehnicile necesare pentru acum mult mai complicatele misiuni Apollo.
După opt ani de misiuni preliminare, inclusiv prima pierdere de astronauți ai NASA la lansarea lui Apollo 1 când acesta a luat foc, programul Apollo și-a atins scopurile odata cuApollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, la 20 iulie 1969și i-a întors în siguranță pe Pământ la 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: “Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” ("That's one small step for [a] man, one giant leap for mankind."). Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârștul programului Apollo în decembrie 1972.
NASA a câștigat cursa spațiului, și într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcție precisă și într-un final fără atenția publică și interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA și-a pierdut principalul său susținător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziție de lobby în Washington.
Planurile pentru proiectele ambițioase de a construi o stație spațială, stabilirea unei baze lunare și lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susținerii lor. Misiunea aproape dezastruasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauți, a ajutat la recaptarea atenției și cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a sfârșit din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) și din dorința de a realiza un vehicol spațial reutilizabil.
Misiuni anterioareCu toate că majoritatea bugetului NASA a fost cheltuit pentru misiunile spațiale cu echipaj uman, au fost multe misiuni fără echipaj uman inițiate de NASA. În 1962 misiunea Mariner 2 a fost lansată și a devenit prima navă spațială care a zburat spre o altă planetă – în acest caz Venus. Misiunile Ranger, Surveyor și Lunar Orbiter au fost esențiale pentru culegerea datelor despre condițiile lunare înainte de a incerca misiunile umane Apollo. Mai târziu, cele două sonde Viking au ajuns pe suprafața planetei Marte și au trimis imagini color pe Pământ, dar poate cea mai impresionantă a fost misiunea Pioneer și în mod particular misiunile Voyager care au vizitat Jupiter,Saturn, Uranus și Neptun și au trimis pe Pământ imagini color și date de pe toate acestea.
Pierzând cursa spațiului, Uniunea Sovietică și-a schimbat, în ceea ce privește SUA modul de abordare. La 17 iulie 1975, o navă Apollo (găsindu-și o nouă utilitate după anularea misiunii Apollo 18) a fost folosită pentru nava sovietică Soiuz 19. Cu toate că Războiul rece a mai durat încă mulți ani, acesta a fost un punct critic în istoria NASA și în cea mai mare parte, cooperarea internațională în exploatarea spațiului cosmic care există astăzi își are originea aici. Prima stație spațială americană Skylab, a preocupat NASA de la sfârșitul misiunilor Apollo până spre sfârșitul anilor 1970.
Epoca navetelorLansarea navetei spaţiale Columbia STS-1 în Aprilie 1981. Aceasta a fost prima lansare și se poate observa rezervorul exterior de combustibil vopsit în alb. În prezent rezervoarele exterioare de combustibil nu mai sunt vopsite pentru a scădea greutatea totala a navetei.Navetele spațiale au devenit un obiectiv major al NASA spre sfârșitul anilor 1970 și în anii 1980. proiecate să fie vehicule ce se pot lansa frecvent și reutilizabile, patru navete spațiale au fost construite în 1985. Prima a fost lansată Columbia, la 12 aprilie 1981.
Navetele nu au adus numai lucruri bune pentru NASA – zborurile erau mult mai scumpe decât au fost priectate inițial și chiar după dezastrul navetei Challenger din 1986, care a scos în evidență riscurile zborului spațial, publicul și-a pierdut din nou interesul.
Fără îndoială, naveta a fost folosită în lansarea proiectelor cheie, cum este și telescopul spațial Hubble (în engleză Hubble Space Telescope – HST). Hubble a fost creat cu un buget relativ scăzut de 2 miliarde de dolari și continuă să funcționeze din 1990 și a încântat atât oamenii de știință cât și publicul. Unele din imaginile furnizate au devenit aproape legendare cum sunt cele ale regiunii Hubble Deep Field. HST este un proiect de colaborare dintre ESAși NASA și succesul său a deschis calea către proiecte mai complexe cu colaborare între agenții.
În 1995 a început din nou colaborarea dintre Rusia și SUA, astfel încât au început misiunile navete-Mir și din nou un vehicul rus (de această dată o întreagă stație spațială) a fost plasat pe orbită cu ajutorul unei nave americane. Această colaborare continuă și în prezent, Rusia și SUA construind cea mai mare stație spațială, Stația spațială internațională (International Space Station – ISS) ( articol luat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/NASA )
Viziunea NASA este de "a îmbunătăți viața aici, a extinde viața acolo și a găsi viață dincolo”. Misiunea sa este „a înțelege și proteja planeta mama,a explora Universul, a căuta viață și a inspira următoarea generație de exploratori".Cursa cuceririi spațiuluiCa urmare a programului spațial sovietic de lansare a primului satelit artificial (Sputnik 1) în 4 octombrie 1957, atenția SUA s-a orientat către eforturile proprii în ce privește programul spațial. Congresul SUA, alarmat de evidenta amenințare asupra securității și a poziției de lider în tehnologie a SUA, a îndemnat la o reacție rapidă și imediată; președintele Dwight D. Eisenhower și consilierii săi au dezbătut măsuri în acest sens. Câteva luni de dezbateri au condus la decizia înființării unei noi agenții care să conducă toate acțiunile nemilitare în spațiu.
Prima versiune a siglei NASA, folosită între anii 1975–1992În 29 iulie 1958, președintele Eisenhower a semnat actul prin care se înființează Agenția Spațială Americană (NASA). Când și-a început activitatea la 1 octombrie 1958, NASA era constituită în principal din patru laboratoare și câțiva din cei 8.000 de angajați ai Agenției guvernamentale pentru aeronautică vechi de 46 de ani, NACA (National Advisory Committee for Aeronautics).
Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spațial cu echipaj uman și au fost conduse sub presiunea competiției între SUA și URSS (Cursa spațială) în timpul Războiului rece. Programul Mercury, inițiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spațiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supraviețui în spațiu. La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spațiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. John Glenn a fost primul American pe orbită în jurul Pământului la 20 februarie 1962într-un zbor de 5 ore cu Friendship 7.
Odată ce Mercury a dovedit că zborul în spațiu cu echipaj uman este posibil, a fost lansat proiectul Gemini pentru pregătirea misiunilor lunare. Primul zbor cu echipaj uman al proiectului Gemini a fost Gemini III la 23 martie 1965, din echipaj făcând parte Virgil "Gus" Grissom și John W. Young. Au urmat alte nouă misiuni, demonstrând că zborul de lungă durată cu echipaj uman este posibil, dovedind că întâlnirea și andocarea cu un alt vehicul spațial este posibilă și au cules date medicale asupra efectelor imponderabilității asupra organismului uman.
Programul ApolloAstronautul Buzz Aldrin pe LunăUrmând succesului programelor Mercury și Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca munca în spațiu și zborul omului în jurul Lunii, dar nu și pe ea. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunțului președintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni peLună și înapoi pe Pământ în siguranță până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spațial interimar care să demonstreze tehnicile necesare pentru acum mult mai complicatele misiuni Apollo.
După opt ani de misiuni preliminare, inclusiv prima pierdere de astronauți ai NASA la lansarea lui Apollo 1 când acesta a luat foc, programul Apollo și-a atins scopurile odata cuApollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, la 20 iulie 1969și i-a întors în siguranță pe Pământ la 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: “Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” ("That's one small step for [a] man, one giant leap for mankind."). Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârștul programului Apollo în decembrie 1972.
NASA a câștigat cursa spațiului, și într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcție precisă și într-un final fără atenția publică și interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA și-a pierdut principalul său susținător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziție de lobby în Washington.
Planurile pentru proiectele ambițioase de a construi o stație spațială, stabilirea unei baze lunare și lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susținerii lor. Misiunea aproape dezastruasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauți, a ajutat la recaptarea atenției și cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a sfârșit din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) și din dorința de a realiza un vehicol spațial reutilizabil.
Misiuni anterioareCu toate că majoritatea bugetului NASA a fost cheltuit pentru misiunile spațiale cu echipaj uman, au fost multe misiuni fără echipaj uman inițiate de NASA. În 1962 misiunea Mariner 2 a fost lansată și a devenit prima navă spațială care a zburat spre o altă planetă – în acest caz Venus. Misiunile Ranger, Surveyor și Lunar Orbiter au fost esențiale pentru culegerea datelor despre condițiile lunare înainte de a incerca misiunile umane Apollo. Mai târziu, cele două sonde Viking au ajuns pe suprafața planetei Marte și au trimis imagini color pe Pământ, dar poate cea mai impresionantă a fost misiunea Pioneer și în mod particular misiunile Voyager care au vizitat Jupiter,Saturn, Uranus și Neptun și au trimis pe Pământ imagini color și date de pe toate acestea.
Pierzând cursa spațiului, Uniunea Sovietică și-a schimbat, în ceea ce privește SUA modul de abordare. La 17 iulie 1975, o navă Apollo (găsindu-și o nouă utilitate după anularea misiunii Apollo 18) a fost folosită pentru nava sovietică Soiuz 19. Cu toate că Războiul rece a mai durat încă mulți ani, acesta a fost un punct critic în istoria NASA și în cea mai mare parte, cooperarea internațională în exploatarea spațiului cosmic care există astăzi își are originea aici. Prima stație spațială americană Skylab, a preocupat NASA de la sfârșitul misiunilor Apollo până spre sfârșitul anilor 1970.
Epoca navetelorLansarea navetei spaţiale Columbia STS-1 în Aprilie 1981. Aceasta a fost prima lansare și se poate observa rezervorul exterior de combustibil vopsit în alb. În prezent rezervoarele exterioare de combustibil nu mai sunt vopsite pentru a scădea greutatea totala a navetei.Navetele spațiale au devenit un obiectiv major al NASA spre sfârșitul anilor 1970 și în anii 1980. proiecate să fie vehicule ce se pot lansa frecvent și reutilizabile, patru navete spațiale au fost construite în 1985. Prima a fost lansată Columbia, la 12 aprilie 1981.
Navetele nu au adus numai lucruri bune pentru NASA – zborurile erau mult mai scumpe decât au fost priectate inițial și chiar după dezastrul navetei Challenger din 1986, care a scos în evidență riscurile zborului spațial, publicul și-a pierdut din nou interesul.
Fără îndoială, naveta a fost folosită în lansarea proiectelor cheie, cum este și telescopul spațial Hubble (în engleză Hubble Space Telescope – HST). Hubble a fost creat cu un buget relativ scăzut de 2 miliarde de dolari și continuă să funcționeze din 1990 și a încântat atât oamenii de știință cât și publicul. Unele din imaginile furnizate au devenit aproape legendare cum sunt cele ale regiunii Hubble Deep Field. HST este un proiect de colaborare dintre ESAși NASA și succesul său a deschis calea către proiecte mai complexe cu colaborare între agenții.
În 1995 a început din nou colaborarea dintre Rusia și SUA, astfel încât au început misiunile navete-Mir și din nou un vehicul rus (de această dată o întreagă stație spațială) a fost plasat pe orbită cu ajutorul unei nave americane. Această colaborare continuă și în prezent, Rusia și SUA construind cea mai mare stație spațială, Stația spațială internațională (International Space Station – ISS) ( articol luat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/NASA )
Sapun sub forma de pulbere
Sonda pentru depistarea ghetii pe Marte.
.
In anul 2001, o sonda aflata la inaltimea de 400 km a masurat straturile de gheata de pe suprafata lui Marte
Sapun sub forma de pulbere
Noul sapun martian, deja pregatit, dovedeste ca aceste experimente nu sunt fantezii : sapunul este preparat sub forma de pulbere. Apele reziduale si spuma de sapun trebuie sa fie biodegradabile, servind ca ingrasamant pentru serele martiene.
Deseurile de orice fel trebuie inlaturate, atat de bordul navelor spatiale, cat si de pe Marte. Trebuie evitata cu orice pret contaminarea planetei cu material biologic! In acelasi timp, biotopul de sera trebuie sa asigure doua functii importante :obtinerea de alimente si producerea oxigenului necesar vietii.
Trebuie tinut cont si de atmosfera de pe marte, compusa din 95% bioxid de carbon (CO2), 2,7% azot si 1,6% argon. Numai 0,0006% din atmosfera ocupa elementul vital - apa, aflata probabil sub forma de gheata, mai ales la polul sudic al lui Marte. Temperatura medie este de -63 grade Celsius, desi la ecuator pot aparea si temperaturi de +20 grade Celsius.
In anul 2001, o sonda aflata la inaltimea de 400 km a masurat straturile de gheata de pe suprafata lui Marte
Sapun sub forma de pulbere
Noul sapun martian, deja pregatit, dovedeste ca aceste experimente nu sunt fantezii : sapunul este preparat sub forma de pulbere. Apele reziduale si spuma de sapun trebuie sa fie biodegradabile, servind ca ingrasamant pentru serele martiene.
Deseurile de orice fel trebuie inlaturate, atat de bordul navelor spatiale, cat si de pe Marte. Trebuie evitata cu orice pret contaminarea planetei cu material biologic! In acelasi timp, biotopul de sera trebuie sa asigure doua functii importante :obtinerea de alimente si producerea oxigenului necesar vietii.
Trebuie tinut cont si de atmosfera de pe marte, compusa din 95% bioxid de carbon (CO2), 2,7% azot si 1,6% argon. Numai 0,0006% din atmosfera ocupa elementul vital - apa, aflata probabil sub forma de gheata, mai ales la polul sudic al lui Marte. Temperatura medie este de -63 grade Celsius, desi la ecuator pot aparea si temperaturi de +20 grade Celsius.
Intrecere pe Marte
Presiune atmosferica reprezinta doar 1% din cea terestra, uneori furtuni de praf violente sufla si se rotesc la suprafata Planetei ROsii, bogate in oxid de fier. Marte,spre deosebire de Pamant, nu are activitate tectonica; din aceasta cauza a fost posibila aparitia pe Marte a celui mai inalt munte din sistemul nostru solar, vulcanul Mons Olimpus (Muntele Olimp), inalt de peste 24 000 m;
Sonda spatiala Esa, Mars Express deja orbiteaza in jurul Planeteri Rosii. Modul sau de amartizare Beagle-2 face masuratori pe sol. SI cei doi roboti ai NASA, Spirit si Opportunity si-au inceput misiunea, continuand ce a inceput Pathfinder pe 4 ulie 1997. Atunci robotul mobil Sojourner a strabatut suprafata lui Marte pe o raza de 150 metri si a transmis pe Pamant imagini spectaculase.
Sonda spatiala Esa, Mars Express deja orbiteaza in jurul Planeteri Rosii. Modul sau de amartizare Beagle-2 face masuratori pe sol. SI cei doi roboti ai NASA, Spirit si Opportunity si-au inceput misiunea, continuand ce a inceput Pathfinder pe 4 ulie 1997. Atunci robotul mobil Sojourner a strabatut suprafata lui Marte pe o raza de 150 metri si a transmis pe Pamant imagini spectaculase.
Jules Verne - cel care a fost un adevarat vizionar
Jules Verne (1828-1905)
Francezul Jules Verne (1828-1905) este considerat, pe buna dreptate, scriitorul viitorolog. Initial a scris librete de opera si drame. Apoi, in 1863, intr-o perioada a credintei neabatute in progresul tehnic, s-a axat pe romane utopice despre explorari si aventuri. Unele dintre acestea au anticipat rogresele tehnice ale secolului xx intr-un mod aproape vizionar. Cele mai renumite lucrari ale sale sunt : "20 000 de leghe sub mari, Calatorie spre Centrul Pamantului in 80 de zile"